radu stancu

Care sunt obligațiile generale ale medicului născute din contractul de îngrijire medicala?

I          Obligațiile generale ale medicului

1. Medicul este debitorul unei obligații de mijloace, în sensul că trebuie să depună toate diligențele pentru a trata pacientul. În cazul în care nu procedează astfel, răspunderea civilă contractuală este angajată.

2. Medicul este ținut și de o obligație de informare. Astfel, acesta trebuie să aducă în atenția pacientului diferitele forme de investigații medicale, de tratament sau acțiuni preventive care pot fi aplicate în vederea însănătoșirii acestuia din urma, cât și utilitatea,urgența și consecințele aplicării lor.

Totodată, pacientul trebuie informat cu privire la riscurile previzibile supunerii la un anume tip de tratament, cât și consecințele asupra sănătății în cazul refuzului de tratament medical.

Obligația de informare nu este limitata în timp doar la momentul diagnosticării  și nici nu se încheie odată cu finalizarea actului medical. 

Sarcina probei executării acestei obligații revine medicului. Proba se poate face prin orice mijloace. În general, înainte de operație, pacientul semnează o fișă care conține toate informațiile privind actul medical si consecințele acestuia.

3. Practicantul mai este debitor al unei obligații de securitate a rezultatului. Această obligație este una de rezultat prin care medicul trebuie să obțină rezultatul precizat și determinat în prealabil. Nerealizarea obiectivului actului medical determinat în prealabil angajează în mod automat responsabilitatea medicală a doctorului.

Mai precis, contractul format între pacient și medic impune obligațiade siguranță în ceea ce privește materialele medicale folosite (proteze sau produse de sănătate) pe care le utilizează pentru executarea unui act medical de investigație sau îngrijire. Același lucru este valabil și pentru infecțiile nosocomiale, medicul fiind răspunzător direct de infestarea pacientului.

În cazul încălcării uneia sau mai multor obligații profesionale menționate, răspunderea medicală se angajează.

II        Angajarea responsabilității medicului

Răspunderea civilă a medicului este una personală, vizându-l în mod direct și răsfrângându-se asupra patrimoniului acestuia, cu excepția existenței unei asigurări de răspundere civila profesionala.  

În practică, există trei forme de răspundere care pot fi angajate, și anume :

1. Răspunderea medicală civilă care este împărțită în două categorii :

1.1 Răspunderea profesioniștilor din domeniul sănătății pentru culpă sau fapta săvârșită cu vinovăție.

Acest tip de răspundere se angajează atunci când prejudiciul cauzat pacientului a survenit în mod direct ca urmare a actului medical. Pacientul, în acest caz, trebuie să demonstreze existența unei culpe, a unui prejudiciu și a unei legături de cauzalitate între cele două.

1.2 Răspunderea profesionistului medical pentru dauna făcută fără intenție. În acest caz pacientul nu mai trebuie să demonstreze existența unei vinovății a medicului în actul medical efectuat.

Atenție ! 

Răspunderea medicală civilă fără intenție este limitată la următoarele cazuri:

- Produsul de sănătate este defectuos ; 

- Infecțiile nosocomiale ; 

- Cercetarea biomedicala ; 

- Accidentele medicale rezultate din măsurile sanitare de urgență si a vaccinărilor obligatorii ; 

- Prejudiciile cauzate ca urmare a infecțiilor prin transfuzie cu virusul imunodeficienței umane (HIV), virusul hepatitei C (HCV), virusul hepatitei B (HBV), virusul T-limfotropic uman (HTLV) cauzate prin transfuzii cu sânge sau prin injectarea de medicamente derivate în sânge;

- Benfluorex- ingredient activ al Mediator® (compensare de către laborator, de către asigurător ori de ONIAM).

2. Răspunderea medicală administrativă. Această responsabilitate se aplică medicilor care se își desfășoară activitatea într-un spital public.

Medicii care practică într-o instituție publică nu sunt răspunzători personal pentru daunele cauzate pacienților datorită statutului lor (comitent - prepus), cu excepția cazului în care se demonstrează că au comis fapta prejudiciabila printr-un act individual diferit de cel caracteristic serviciului medical.

Numai responsabilitatea structurii publice poate fi căutată și angajată în mod direct.

3. Răspunderea medicală penală. Spre deosebire de răspunderea civilă și cea administrativă, răspunderea penală nu are drept scop compensarea prejudiciul suferit de pacient. Aceasta vizează doar sancționarea penală a autorului faptei.

În practică, de obicei, pacientul formulează o plângere penală. Apoi, poliția, sub îndrumarea procurorului, conduce o investigație penală pentru a determina dacă o infracțiune a fost sau nu a fost comisă.

Deși urmărirea penală a profesioniștilor în domeniul sănătății rămâne relativ marginală, infracțiunile cele mai susceptibile de a atrage răspunderea penala a medicului sunt următoarele :

- Atingerile din culpa aduse vieții sau integrității fizice a persoanei (uciderea din culpă,  vătămarea corporală din culpă ...) ; 

- Punerea în pericol a vieților altora ; 

- Lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate ; 

- Încălcări ale reglementarilor privind testele și experimentele asupra persoanei umane ; 

- Încălcarea prevederilor privind avortul ; 

- Încălcarea secretului profesional; 

- Încălcarea gravă a unei obligații profesionale ;

- Practica ilegală a medicamentelor;

- False și folosirea falsurilor (declarații false ...) ;

- Certificatele de complezență.

Dacă răspunderea penală a medicului este reținută, acesta va fi condamnat la o sancțiune penală, care poate varia de la amendă penală până la închisoare cu executare.

4. Răspunderea medicală disciplinară. Acest tip de responsabilitate penalizează eșecul profesioniștilor din domeniul sănătății față de nerespectarea regulilor etice si deontologice de care sunt ținuți.

Responsabilitatea disciplinară nu are vocație compensatorie, ci are drept scop numai sancționarea comportamentului neprofesionist al medicului.

Procedura in genere a atragerii răspunderii disciplinare 

4.1 Acțiunea ordinară formulată de un pacient împotriva unui medic trebuie să treacă obligatoriu prin Colegiul Departamental al Ordinului (Conseil Départemental de l’Ordre), care este responsabil pentru organizarea unei încercări de conciliere.

4.2 În caz de eșec al acestei încercări de conciliere, Colegiul Departamental transmite plângerea și un aviz motivat la Camera disciplinară a Consiliului Regional (Chambre disciplinaire du Conseil Régional), care este instanța disciplinară de primul grad.

4.3 În caz de condamnare, decizia Consiliul Regional poate fi atacată cu apel în termen de 30 de zile la Consiliul Național al Ordinului (Conseil National de l’Ordre). Apelul este suspensiv de executare al condamnării.

4.4 În caz de condamnare de către Consiliului Național, în termen de două luni de la notificarea deciziei, medicul are posibilitatea să se adreseze prin recurs Consiliului de Stat (Conseil d’État). Recursul nu este suspensiv de executare.

4.5 Dacă Consiliul de Stat anulează decizia, cazul este trimis înapoi Consiliului Național pentru o rejudecare.

4.6 Sancțiunile care pot fi pronunțate de organele ordinare sunt avertismentul, blamul, suspendarea pe durată determinată și radierea de pe tabloul medicilor.

Pentru orice întrebare, nelămurire sau informații suplimentare, cabinetul nostru vă stă la dispoziție. 

Fondul de comerț reprezintă ansamblul de mijloace utilizate la exploatarea unei activități comerciale sau industriale în vederea obținerii de beneficii.

Mai concret, fondul de comerț este format din :

- Bunuri corporale : mașini, utilaje, materiale, imobile, mașini etc. ; 

- Bunuri necorporale : marca, clientela, abilitățile de personal, contractele de angajare ale angajaților, drepturile de închiriere,   brevetele și drepturile de proprietate intelectuală, relațiile cu furnizorii sau partenerii, site-ul internet etc.

Bunurile corporale și necorporale trebuie să fie inventariate în detaliu și evaluate în bani la momentul realizării cesiunii.

Atenție!

Nu fac parte din fondul de comerț și, prin urmare, nu se pot vinde :

- Creanțele și datoriile (cu excepția solidarității fiscale și în cazul în care cumpărătorul nu ia în considerare unele dintre obligațiile sale) ;

- Contractele (cu excepția celor care trebuie transferabile în momentul cesiunii) ;

- Documentele contabile (consultabile pentru cumpărător timp de 3 ani) ;

- Clădirile ;

- Dreptul la terasa al restaurantuluisau de a vinde băuturi – débit de boissons (acest drept este dat în mod personal și noul operator trebuie, prin urmare, să solicite o nouă autorizație).

Pentru a realiza o cesiune a fondului de comerț viabilă din punct de vedere juridic și profitabilă financiar, este necesară îndeplinirea anumitor operațiuni specifice în următoarele trei etape (înaintea realizării cesiunii fondului de comerț, cu ocazia încheierii contractului de cesiune a fondului si după semnarea cesiunii) :

I. Înainte de realizarea cesiunii fondului 

1. Este necesar un audit al fondului de comerț

Auditul ar trebui să acopere:

- Elementele operaționaleale fondurilor, respectiv : evaluarea conturilor, realizarea unui inventar al stocurilor,etc.;

- Elementele juridiceale fondurilor, și anume : contractele de muncă încheiate cu angajații, contractele privind utilajele de         exploatare, drepturile de proprietate intelectuală, etc.

Atenție!

Vânzătorul unui fond de comerț are obligația de a comunica cumpărătorului următoarele informații :

- Numele vânzătorului anterior al fondului ;

- Data și prețul achiziției sale, precum și o declarație a creanțelor asupra fondului ;

- Veniturile și profiturile realizate în cursul celor 3 exerciții financiare anterioare vânzării ;

- Data și durata contractului de închiriere a locației, numele și adresa locatorului ;

- Rezumatul cifrei de afaceri lunare între sfârșitul ultimului exercițiu financiar și luna anterioară vânzării.

2. Este necesar să se declare la  primărie intenția de a cesiona fondul de comerț.

Atenție!

Această obligație este imperativa atunci când afacerea se află într-un perimetru de salvare a comercianților de către stat.

Primăria are un drept de preemțiune pentru o perioadă de 2 luni pentru a cumpăra fondul. După expirarea acestei perioade, afacerea poate fi vândută oricărei alte persoane fizice sau juridice.

3. Patronul firmei trebuie să informeze angajații cu privire la cesiunea fondului de comerț, cu cel puțin 2 luni înainte de realizare.

Această obligație se aplică tuturor societăților care au mai puțin de 250 de angajați.

Angajații sunt obligați la discrețiecu privirea la tranzacție și au posibilitatea de a cumpăra ei înșiși fondul de comerț.

Proiectul de vânzare a fondului este adus la cunoștința angajaților de către executor judecătoresc atunci când spațiul comercial este închiriat.

Atenție!

Sunt excluse aplicării acestei dispoziții :

- Companiile cu peste 250 de angajați ;

- Fonduri de comerț artizanale, liberale sau rurale ;

- Transmiterea fondului efectuată prin succesiune, lichidarea regimului matrimonial sau cesiunea fondului soțului/ei sau partenerului unui PACS, către un ascendent sau descendent ;

- Societățile care fac obiectul unor proceduri de conciliere, de salvgardare, reorganizare sau lichidare judiciară.

4. Părțile au, de asemenea, posibilitatea de a încheia o promisiune în vederea cesiunii fondului sau un compromis de vânzare.

În cazul în care părțile au convenit în principiu asupra cesiunii fondului de comerț, inclusiv au fixat prețul și au identificat bunurile ce vor face obiectul contractului de cesiune, însă din cauza unor motive obiective (cum ar fi acordarea unui împrumut bancar) vânzarea nu se poate face în ziua semnării contractului de cesiune, părțile încheie, în prealabil, o promisiuni de cesiune. Scopul acestui act precontractual este de a asigura realizarea tranzacției de cumpărare a fondului de comerț.

Atenție!

Compromisul de vânzare al fondului de comerț trebuie să conțină aceleași informații obligatorii ca și actul în sine de cesiune al fondului.

Pentru garantarea încheierea cesiunii, părțile pot stipula în promisiune o clauză de retragere, care prevede plata unei despăgubiri de 10% din prețul de vânzare de către partea care nu mai dorește încheierea contractului către cealaltă parte.

II. În momentul semnării contractului de cesiune al fondului de comerț

1. Încheierea actului de cesiune al fondului de comerț

Cesiunea este de fapt un contract clasic de vânzare-cumpărare care, însă, trebuie să conțină anumite mențiuni referitoare la fondul de comerț, în special :

- Prețul de vânzare al afacerii ;

- Numele vânzătorului anterior cu data și natura actului său de achiziție (originea proprietății) și prețul achiziției pentru bunurile necorporale, mărfuri și echipamente ;

- Statutul garanțiilor și ipotecilor gravate pe fond ;

Cifra de afaceri și rezultatele exploatării fondului de comerț pentru ultimele 3 exerciții contabile (sau de la începerea operațiunilor, dacă perioada de deținere este mai mică de 3 ani) ;

Elementele contractului de închiriere (data, durata, numele și adresa locatorului și a cedentului).

Dacă aceste mențiuni nu apar în fapta de vânzare, cumpărătorul poate solicita nulitatea vânzării. Aceasta poate fi acordată de instanță numai dacă a cauzat un prejudiciu cumpărătorului.

2. Obligațiile părților

În general, obligațiile cumpărătorului și vânzătorului trebuie să apară și să fie îndeplinite de îndată ce s-a semnat contractul de cesiune.

2.1 Obligațiile vânzătorului

Obligația principală a vânzătorului este aceea de a transmite si preda bunul potrivit caracteristicilor acestuia. Cu alte cuvinte, cumpărătorul trebuie să poată exploata clientela inclusă în fond.

În caz de predare neconformă cu descrierea bunului, cumpărătorul are dreptul de a solicita rezoluțiunea cesiuniisau reducerea prețului cesiunii.

De asemenea, vânzătorul este obligat să garanteze contra viciilor ascunse și evicțiunii. Cea mai importantă garanție legală este garanția pentru evicțiune contra faptului personal, care obligă vânzătorul să nu păstreze sau să recupereze  părți sau întreaga clientelă cedată. Adesea este completat de o clauză de neconcurență.

2.2 Obligația cumpărătorului

Cumpărătorul unui fond de comerț este obligat să preia fondul predat în totalitate de la vânzător și să plătească prețul convenit.

În general, este de prevăzut ca prețul să fie vărsat/depus în mâinile intermediarului care a mijlocit cesiunea sau în ale autorului, care îl va păstra pe durata indisponibilității acestuia.

Atenție!

Cu privire la indisponibilitatea/poprirea prețului, fondul de comerț este adesea cea mai importantă valoare pecuniara a patrimoniului unei societăți, uneori singura.

Astfel, înstrăinarea sa reprezintă un real pericol pentru creditorii firmei (de exemplu băncile), deoarece riscă să fie privați de acest activ împreună cu prețul de vânzare.

Pentru a garanta plata datoriei (de exemplu, rambursarea creditului), creditorii popresc temporar prețul de vânzare prin depozitarea sa în mâinile noului cumpărătorului al fondului sau al unei terțe părți (intermediarul responsabil de cesiunea sau de redactarea actului).

În general, este de așteptat ca prețul să fie plătit prin intermediul terțului responsabil de vânzare sau al autorului actului sub semnătură privată, care îl va păstra pe toată perioada prevăzută de lege, respectiv 10 zile de la publicarea în BODACC.

Perioada corespunde cu termenul în care creditorii vânzătorului fondului pot să facă opoziție la cesiune.

III. După semnarea cesiunii fondului de comerț

1. Formalitățile de publicitate

După realizarea cesiunii fondului, este imperativă realizarea formalităților de publicitate pentru a face cesiunea opozabilă față de terți.

1.1 Publicitatea într-un ziar de anunțuri la rubrica specifică în cartierul/orașul sau departamentul/județul în care fondul comercial este exploatat.

Publicarea cesiunii fondului de comerț într-un jurnal de anunțuri trebuie să aibă loc, ca urmare a diligențelor cumpărătorului sau a societății care primește aportul, în termen de 15 zile de larealizarea operațiunii.

1.2 Publicarea în Buletinul oficial al anunțurilor comerciale și civile (BODACC)

Cesionarul (cumpărătorul) trebuie să solicite grefei Tribunalului comercial în termen de 3 zile de la publicarea anunțului în ziar, în vederea publicării notificării în BODACC.

Ca urmare a publicării, creditorii vânzătorului au posibilitatea de a se opune cesiunii în termen de 10 zile. Dincolo de termenul limită, opoziția este nulă.

Atenție!

Obligația de a publica vânzarea în BODACC a fost totuși scoasă prin legea din 6 august 2015, cunoscută sub numele de legea Macron (C. Com., art. L. 141-12 si 141-21 mod. L. 141-18 abrog.).

Lipsa publicării nu atrage nulitatea sau inopozabilitatea cesiunii fondului. Aceasta afectează numai cumpărătorul, în sensul că acesta din urmă, nefăcând toate formalitățile publicitare, rămâne responsabil civilmente  față de terți.

2. Declarația fiscală și înregistrarea cesiunii

Dacă fapta de cesiune este făcută sub semnătură privată, cumpărătorul fondului trebuie să înregistreze actul de cesiune la Registratura serviciului de impozite (SIE) al localității în raza căreia se află fondul de comerț în luna ce urmează  semnătura actului (legea Macron scutește actele autentice de acest termen, deoarece întemeierea actului de cesiune de către un profesionist garantează că acesta va fi înregistrat).

Înregistrarea face posibilă determinarea valorii sumei care trebuie plătite către stat în momentul întocmirii actului. Plata taxelor și impozitelor este suportata în principiu de cumpărător, chiar dacă actul de cesiune poate prevedea alte condiții (de exemplu, plata se face de către vânzător sau împărțirea costurilor).

Demersurile de înregistrare pe lângă SIE sunt însoțite de declarația privind transferul fondului de comerț sau a clientelei (Formularul nr. 2672-SD).

Atenție!

Dacă valoarea fondului depășește 23.000 €,cumpărătorul trebuie să plătească o taxă de înregistrare și taxe suplimentare. Sumele sunt colectate la prețul fără TVA, plus cheltuielile sau, dacă este mai mare, la valoarea de piață.

Vânzările de bunuri noi incluse în cesiune sau aportul fondului de comerț la capitalul social al firmei sau cedat în cadrul unei convenții succesorale sunt scutite de taxa de înregistrare și de taxele suplimentare atunci când dau naștere la percepția de TVA (Formularul nr. 2676-SD).

3. Obligația vânzătorului de a lichida conturile și de a face anumite declarații fiscale

3.1 Declarația privind profiturile și câștigurile de capital

Cedentul (vânzătorul) trebuie să își lichideze conturileși să declare veniturile exercițiului financiar-contabil închis în vederea calculului impozitului pe profit sau pe societate.

Perioada pentru depunerea declarațiilor depinde de statutul legal sau fiscal al cedentului:

- Societăți industriale, comerciale, ambarcațiuni sau minerit sau agricultura, ale căror venituri sunt impozabile în funcție de regimul de profit real: în 45 de zile de la data publicării în BODACC sau din ziua în care cumpărătorul efectiv ia în administrare fermele ;

- Contribuabil supus unui regim fiscal real : în termen de 60 de zile ;

- Micro-întreprindere sau auto-întreprinzător : în termen de 60 de zile ;

- Profesie liberală: în termen de 60 de zile de la încetarea efectivă a activității (sau nominalizarea în Jurnalul Oficial/Monitorul Oficial a noului titular sau a oficiului, dacă este o profesie reglementată).

Dacă cesiunea se face ca urmare a decesului proprietarului, moștenitorii de drept au 6 lunipentru a realiza declarațiile fiscale .

Atenție!

Dacă prețul de transfer este mai mic decât valoarea inițială, este o pierdere.

Dacă cedentul a desfășurat o activitate comercială, artizanală, liberală sau agricolă, în calitate de persoana fizica autorizata (entreprise individuelle), timp de cel puțin 5 ani, câștigul este scutit în funcție de valoarea încasărilor.

3.2Taxa pe valoarea adăugată (TVA)

Cesiunea totala a  fondului de comerț obligă, în principiu, la plata TVA.

Dacă cesionarul este obligat la plata TVA, acesta trebuie să depună o declarație de TVA la serviciul pentru impozite al societăților de care aparține în termen de 30 de zilede la publicarea cesiunii într-un ziar de anunțuri.

Această perioadă este mărită la 60 de ziledacă se află în regim simplificat de impozitare.

Atenție!

Operațiunea de cesiune este scutită de TVAdacă vânzarea se referă la întreaga activitate și dacă cumpărătorul este, de asemenea, obligat să plătească TVA.

Scutirea se aplică tuturor vânzărilor de bunuri și prestări de servicii realizate cu ocazia cesiunii fondului, respectiv vânzarea de : bunuri mobile, bunuri necorporale (mărci comerciale, brevete, licențe, de exemplu) și bunuri imobile .

3.3 Contribuția economică teritorială (CET)

Vânzătorul trebuie să plătească taxa CET pentru întregul an, cu excepția cazului în care părțile sunt de acord că un cumpărător va purta o parte din acesta (Formularul nr. 1447-C-SD).

Atenție!

Chiar dacă cesiunea intră în vigoare la 1 ianuarie, cumpărătorul este impozitat pe bazele de impozitare declarate de predecesorul său în luna mai a anului precedent cesiunii.

Apoi, cumpărătorul trebuie să facă o declarație provizorie înainte de sfârșitul anului de transfer.

4. Obligația cumpărătorului de a declara cesiunea la  Centrul de formalități a întreprinderilor (CFE)

Ca urmare a cesiunii, cumpărătorul fondului de comerț trebuie :

- să creeze o nouă societate;

- să declare un punct de lucru secundardacă își desfășoară deja o activitate.

În termen de 30 de zilede la prima publicare a cesiunii (45 de zile daca nu este plătitor de TVA), cumpărătorul trebuie să se adreseze CFE-ului din care aparține pentru înmatricularea sa și pentru realizarea declarațiilor juridice și administrative , si anume :

- Registre des commerces et des sociétés (RCS) ; 

- Répertoire national des entreprises (Siren) ; 

- Services fiscaux ;

- Sécurité sociale des indépendants (RSI).

5. Formalități privind brevetele, mărcile comerciale și desenele și modelele

Daca fondul de comerț include brevete, mărci comerciale, desene și modele, formalitățile de publicitate specifice acestora trebuie realizate potrivit procedurilor din domeniu.

6. Întocmirea unui proces-verbal de dare în primire (état des lieux)

În momentul luării în posesie de către chiriaș a locației ce face obiectul unui contract de închiriere preluat odată cu încheierea contractului de cesiune, imobilul si bunurile ce-l mobilează trebuie inventariate și trecute într-un proces-verbal de dare-primire (état des lieux).

De ce este necesară consultanta unui avocat în realizarea cesiunii fondului de comerț ?

Cesiunea sau cumpărarea unui fond de comerț este o operațiune juridică complexă și cu multă miza economice. Așadar, intervenția avocatului este esențială pe durata tranzacției, deoarece acesta are rolul de a măsura riscurile, de a asigura securitatea globală a tranzacției și succesul acesteia.

Mai precis, avocatul asistă părțile la îndeplinirea formalităților preliminare obligatorii cesiunii fondului de comerț, în special :

- Avocatul purcede la un audit prealabil al activelor vizate prin cesiune. Rezultatul auditului va servi atât vânzătorului cât și cumpărătorului în negocierea și stabilirea prețului final de vânzare fondului ;

- Avocatul se asigură că cedentul fondului de comerț deține toate drepturile de proprietate intelectuală asupra activelor necorporale care urmează a fi vândute ;

- Avocatul verifică validitatea drepturilor rezultate din contractul de închiriere și analizează toate clauzele contractului pentru a asigura compatibilitatea  închirierii cu scopul preluării operațiunii luate în considerare ;

- Alături de clientul său și în prezența salariaților, avocatul verifică respectarea prevederilor dreptului muncii în momentul transmiterii contractelor de muncă ;

- Avocatul realizează un control eficace al tuturor operațiunilor și asigură confidențialitatea schimburilor de informații dintre părți și, eventual, crearea unei date -room.

Avocatul garantează, de asemenea, valabilitatea actului de cesiune al fondului de comerț, după cum urmează :

- Asigură respectarea formalismului actelor juridice impuse de lege ;

- Propune și elaborează clauze contractuale în conformitate cu dreptul contractelor, jurisprudența și, mai presus de toate, în interesul clientului său.

În plus, pentru a respecta perioada de indisponibilitate/poprire a prețului cesiunii, avocatul poate fi împuternicit să asigure misiunea de sechestrare a prețului de o manieră sigură. Fondurile sunt astfel depuse în contul CARPA al avocatului și pot fi retrase numai cu consimțământul clientului. Securitatea misiunii de poprire este astfel garantată.

În cele din urmă, avocatul este supus respectului strict al secretului profesionalsi, pe cale de consecință, garantează confidențialitatea operațiunii de cesiune a fondului de comerț.

I. Pașii de urmat

1. Înainte de cumpărare, trebuie:

• Să am grijă ca suprafața totală măsurată în teren să corespundă cu cea din acte. Suprafața trebuie menționată în promisiunea vânzării atunci când locuința nu este nouă sau în contractul de rezervare, dacă aceasta este nou finalizată. Pot consulta documentația cadastrală pentru a vedea suprafața totală și cea locuibilă ;
• Să cer proprietarului sau vânzătorului dosarul de diagnosticare tehnică a imobilului ;
• Să iau act de starea părților comune consultând carnetul de întreținere a clădirii ;
• Să mă informez asupra anexelor apartamentului (boxă, garaj, loc de parcare ...), asupra cuantumului taxelor de condominiu (gunoi, apă caldă, lumina pe scara, femeie de servici...) și dacă sunt prevăzute lucrări de reabilitare ale blocului (sunt obligat să contribui la cheltuieli). Este recomandabil să aveți procesul-verbal al ultimelor adunări generale ale coproprietarilor și să cunoașteți regulile de coproprietate ;
• Dacă cumpăr un teren, trebuie să mă informez asupra existenței posibilelor servituți de trecere (obligația la care este supus un proprietar față de altul de a-l lasă pe acesta din urmă să treacă prin proprietatea sa) la care este supus imobilul ;
• Să mă informez la departamentul de planificare urbană a Primăriei pentru a vedea evoluția urbanistică a cartierului sau dacă sunt anumite constrângeri asupra clădirii ;
• Să știu, cu aproximație, cât sunt impozitele datorate la stat (impozitul pe locuințe, impozitul pe proprietate...).

2. În momentul cumpărării, trebuie să : 

2.1 Semnez oferta de împrumut cu banca (dacă cumpăr cu ajutorul unui credit imobiliar).

Atenție!

În ceea ce privește împrumutul imobiliar, este imperativ să menționăm următoarele:

Cu privire la durată : trebuie să știu că durata unui împrumut este variabilă, durata medie fiind de 20 până la 25 de ani, dar poate dura până la 30 sau 35 de ani.

Cu privire la suma de împrumut : nu există o sumă maximă. Cu toate acestea, valoarea împrumutului depinde de resursele cumpărătorului.

Cu privire la rata dobânzii : aceasta este stabilită de către bancă și poate fi o rată fixă​​ (care nu se va schimba pe durata împrumutului) sau cu rată variabilă (care progresează peste timp sau conform unui indice, de exemplu: rata interbancară a zonei euro).

Cu privire la obligațiile băncii:înainte de orice ofertă, banca este obligată să vă informeze cu privire la consecințele de a lua un împrumut, inclusiv riscurile unui eventual faliment personal. De asemenea, banca trebuie să vă evalueze bonitatea și, pentru aceasta, vă poate cere informații despre cheltuielile, economiile, datoriile și veniturile dvs.

2.2 Să semnez contractul de asigurare a împrumuta imobiliar. 

Asigurarea unui împrumut nu este obligatorie. Cu toate acestea, este în practica băncilor să solicite asigurare, în special pentru a acoperi riscurile asociate cu moartea și handicapul debitorului.

Atenție!

Aveți posibilitatea de a rezilia asigurarea în cursul primului an al contractului de asigurare prin trimiterea unei scrisori recomandate cu confirmare de primire la asigurătorul nu mai târziu de 15 zile înainte de împlinirea termenului de 12 luni.

După primul an, puteți oricând să reziliați contractul de asigurare prin trimiterea unei scrisori recomandate asigurătorului cu cel puțin 2 luni înainte de data scadentei (împlinirea datei de 1 an de la semnarea asigurării). Scrisoarea trebuie să conțină data intrării în vigoare a noului contract de asigurare acceptat de către bancă. Așadar, nu puteți rezilia fără a încheia un nou contract de asigurare.

2.3 Să semnez contractul definitiv de vânzare-cumpărare în fața notarului.

Dacă contractul nu este precedat de o promisiune de vânzare, am o perioadă de gândire de 10 zile pentru a renunța la angajamentul meu de a cumpăra locuința.

2.4 Trebuie să plătesc prețul de vânzare (sau soldul prețului), precum și taxele notariale la semnarea actului de vânzare.

Atenție!

Dacă cumpăr o casă în stare viitoare de finalizare (în curs de construire), iar contractul nu este precedat de un contract de rezervare, am o un termen de 10 zile pentru a anula achiziția.

De asemenea, trebuie să plătesc parte din prețul final în funcție de avansarea lucrărilor :

• 35% din prețul total când fundația imobilului este gata ;
• 70% din prețul total când locuința este „la roșu” (pereții exteriori sunt construiți si acoperișul este terminat) ;
• până la 95% din prețul total la finalizarea clădirii.
• restul de 5% va fi plătit la predarea locuinței.

3. După cumpărarea casei :

• În termen de 6 luni de la cumpărare, am ocazia să solicit deblocarea anticipată a tuturor economiilor salariale (épargne salariale)sau a unei părți a acestora ;
• Pot să solicit ajutor financiar sau un împrumut pentru îmbunătățirea locuinței sau pentru a face lucrări de amenajare ;
  
• Pot beneficia de un credit fiscalpentru tranziția de energie (Cite); un credit fiscal pentru cheltuielile de echipament pentru persoanele în vârstă sau persoanele cu handicap; un credit fiscal pentru cheltuieli de prevenire a riscurilor tehnologice în locuințe.
• Pot renegocia împrumutulsau pot face o rambursare anticipată a împrumutului imobiliar.

II. De ce să fac apel la un avocat pentru a-mi cumpăra sau a-mi vinde să casa ?

Interesul de a face apel la un avocat în vederea realizării unei tranzacțiile imobiliară se bazează pe următoarele motive :

1. În calitate de profesionist al dreptului, avocatul este în măsură să anticipeze dificultățile legate de aplicarea și executarea unui act juridic (promisiune de vânzare, contract de împrumut, contract de vânzare-cumpărare) ;
   
2. Având calitatea de confident al clientului său, avocatul știe situația dvs. reala și poate acționa în vederea vânzării sau a cumpărării bunului imobiliare în condiții oportune  situației dvs. particulare (dezbaterea unei succesiuni, vânzarea sub condiția obținerii unui împrumut, litigii asupra imobilului, sechestrul locuinței, etc.) ;
   
3. Avocatul este în cea mai bună poziție să răspundă la toate întrebărileadiacente vânzării, cum ar fi : aspectele fiscale, problemele legate de indiviziune, moștenirea, servituți, drepturile preferențiale, tutela etc. ;
   
4. Avocatul asigură securitatea tranzacțieiși știe cum să preîntâmpine toate riscurile : el redactează promisiunea de vânzare, verifică calitatea părților de promitent-vânzător sau promitent-cumpărător, avocatul asigura sechestrul indemnizațiilor de imobilizare, garantează eficiența actelor scrise de el, comunică toate elementele necesare realizării vânzării, respectă perfect cadrul legal și normele specifice în vigoare.

În calitate de redactor de act sub semnătură privată, avocatul poate elabora promisiunea de vânzare în funcție de constrângerile dosaruluiși este garantul unui act echilibrat și eficient din punct de vedere juridic.

Posibilitatea angajarii răspunderii sale civile profesionale pentru sfaturile date sau pentru actele redactate, conduce în mod natural la o vigilență sporită a avocatului.

Competența profesionala a avocatului în materie de contencios, îi permite acestuia să analizeze exact situația și să anticipe riscurile unui eventual proces.

Chiar și după finalizarea tranzacției imobiliare, avocatul își extinde competenta în găsirea de soluții juridice sau fiscale pentru reutilizarea fondurilor, partajarea proprietății comune, crearea de societăți civile imobiliare (SCI), renegocierea datoriilor, toate acestea într-o viziune globală ce are în centru interesul clientului sau.

Mandatul european de arestare (MEA) este, de fapt, o decizie judecătorească pronunțată de o autoritate judiciară a unui stat membru al Uniunii Europene (de exemplu, Franța) pentru arestarea și predarea de către un alt stat membru UE(de exemplu, România), a unei persoane căutate în scopul urmăririi penale, al executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de arestare preventiva.

Trebuie știut că mandatul de arestare european poate fi emis în lipsa unui mandat de arestare național.

Pot conduce la emiterea un mandat de arestare european, faptele penale pedepsite cu privare de libertate de un an sau mai mult. În ceea ce privesc sentințele sau măsurile pronunțate efectiv în Franța sau România, pragul este redus la patru luni de închisoare.

Cererea inițială de arestare și de predare a unei persoane căutate nu poate fi făcută decât printr-o hotărâre judecătorească pronunțată de un stat membru UE (de exemplu, Franța), pentru a fi executata într-un alt stat membru UE (de exemplu, România).

Cu toate acestea, statul de executare (România), înainte de a lua decizia de punere în executare a mandatului de arestare, are datoria de a verifica procedura și este obligat să refuze, potrivit legislației interne, extrădarea în următoarele cazuri:

• Faptele ar putea fi urmărite sau judecate în România, iar acțiunea publică este stinsă prin amnistie ;
  
• Persoana căutată a făcut obiectul unei decizii definitive în România sau într-un alt stat membru decât statul emitent al mandatului sau într-un stat terț, pentru aceleași fapte ca și cele pentru care a fost emis un mandat. Legislația europeană prevede condiția ca pedeapsa să fi fost executată sau este în curs de executare ori nu mai poate fi executată în conformitate cu legile de condamnare ;
  
• Persoana căutată avea sub vârsta de treisprezece ani în momentul faptelor ce fac obiectul mandatului de arestare european ;
  
• Faptele pentru care a fost eliberat MAE ar putea fi urmărite și judecate de către instanțele românești, iar prescripția pentru acțiunea penală sau pedeapsă este dobândită ;
  
• Mandatul de arestare a fost emis în scopul urmăririi sau condamnării unei persoane pe motive de sex, rasă, religie, etnie, naționalitate, limbă, opinie politică, orientare sexuală sau situația acestei persoane este afectată de oricare dintre aceste motive ;
  
• Faptele, atunci când nu se încadrează într-una din cele treizeci și două categorii de infracțiuni prevăzute de lege, nu constituie o infracțiune conform legislației europene.

Decizia definitivă care autorizează sau refuză predarea persoanei căutate trebuie, cu excepția unor circumstanțe speciale, să fie luată în termen de cel mult trei luni de la arestare.

Care sunt drepturile mele dacă sunt arestat ?

• Persoana căutată prin MAE nu poate fi arestată decât după ce a fost ascultată de organele de cercetare penala și în prezența avocatului desemnat sau ales. De asemenea, dacă persoana nu înțelege limba țării în care a fost arestat, are dreptul la interprete și traducator ;
  
• După arestare, persoana este informată în scris cu privire la MAE, precum și cu privire la faptul că trebuie să consimtă la predarea sa catre statul emitent (de exemplu în Franța) ;
  
• Acordul său este acordat în conformitate cu legislația statului membru de executare (România) autorităților judiciare (de pildă, ofițerilor de poliție judiciara) ; 
• Dacă persoana refuză predarea sa, trebuie să fie audiată de către autoritatea judiciară (judecător). Astfel, persoana trebuie să fie informată cu privire la consecințele consimțământului său și asupra naturii sale irevocabile. Cu toate acestea, consimțământul persoanei nu este necesar pentru ca mandatul să fie executat; are doar efectul de a accelera executarea acestuia ;
• În momentul arestării sale în statul membru de executare, persoana care face obiectul unui mandat de arestare european, are dreptul de a informa despre privarea sa de libertate, si fără întârzieri nejustificate, autoritățile consulare ale statului al cărui resortisant este ;
  
• Încă din momentul arestării sale, persoana care face obiectul unui MAE are dreptul de a comunica, fără întârzieri nejustificate, de exemplu cu un membru al familiei sale desemnat în prealabil de acesta.

Pot contesta decizia de extrădare ?

Situația diferă în funcție consimțământul de a fi sau nu predat .

Atunci când persoana a consimțit să se predea, decizia nu poate fi atacată.

Atunci când persoana a refuzat, decizia poate fi atacată.

În ultimii ani, în medie, persoana căutată a fost extrădată cu consimțământul său în termen de 14 zile de la momentul arestării și fără consimțământul său în mai puțin de 2 luni de la momentul arestării.

Deplasarea copilului de către unul dintre părinții în străinătate, constituie o încălcare a condițiilor de exercitare a custodiei acestuia sau a autorității părintești recunoscute celuilalt părinte de către Statul în care copilul locuia în mod obișnuit înaintea deplasării sale.

Dacă sunteți victima răpirii copilului de către celălalt părinte prin ducerea lui într-un alt stat sau dacă întâmpinați dificultăți în menținerea relațiilor părintești cu copilul care locuiește în străinătate, trebuie să vă contactați în cel mai scurt timp Biroul de Drept al Uniunii, Dreptul Internațional Privat și Asistența Mutuală (Direcția Afaceri Civile și Sigiliul Ministerului Justiției), desemnat ca Autoritate Centrală pentru Franța sau pentru România, în vederea asigurării punerii în aplicare a instrumentelor internaționale de repatriere a copilului.

Dacă cererea dvs. îndeplinește condițiile legale, cazul dumneavoastră va fi preluat de instanțele judecătorești din statul membru în care a fost dus copilul, iar acestea vor decide dacă se impune returnarea copilului.

Cu toate acestea, exista două situațiile posibile in care aceasta procedură judiciară nu poate avea loc :

• copilul este în pericol în țara în care a locuit înainte de răpire;
  
• copilul are vârsta necesară pentru a declara că nu dorește să se întoarcă.

Atât dumneavoastră, cât și copilul aveți dreptul de a fi audiați de instanță pe parcursul procedurilor judiciare. Durata medie a procedurii judiciare de repatriere a copilului este de 6 luni.

Atenție!

Decizia privind încredințarea autorității parentale unui părinte dată de o instanța a unui stat membru UE nu poate fi anulată prin ducerea copilului într-un alt stat și încercarea de a obține acolo o hotărâre judecătorească diferită fața de cea inițială.